Tabere de zi

La fel ca în fiecare an, și în anul 2018 am organizat o serie de tabere de zi. Prin intermediul acestor tabere, la fel ca și în cazul programelor educative, dorim să creăm un alt mediu decât cel cu care copiii și adolescenții sunt obișnuiți. Dorim să schimbăm mentalitatea acestora într-un sens pozitiv, să insuflăm o serie de valori și principii de viață. De aceea organizăm diferite activități recreative precum jocuri, activități de lucru manual, competiții sportive și altele.

Anul acesta taberele de zi au fost organizate pe parcursul a trei săptămâni, câte trei zile pe săptămână. În prima săptămână am organizat jocuri, competiții sportive și activități de lucru manual pentru tot grupul. În cea dea doua săptămână am împărțit grupul în trei grupuri mai mici – adolescenți, adolescente și copii sub 10 ani. În acest fel am putut avea discuții mai aprofundate și am putut organiza activități specifice pentru fiecare dintre grupuri. Am efectuat cu aceștia inclusiv lecții de igienă. În ultima săptămână am organizat diverse activități și jocuri cu baloane cu apă pentru tot grupul iar în ultima zi am celebrat încheierea anului școlar și am susținut festivitatea de premiere. Toți copiii au primit câte o diplomă de participare, un pachețel cu dulciuri și diverse jucării. La activitățile organizate în cadrul taberelor de zi din anul acesta au participat un număr de 48 de copii și adolescenți.

Vrem să mulțumim pe această cale și celor trei voluntare pentru tot ajutorul oferi, dedicarea și implicarea lor!